Program pentru Tulburarea Depresiva

Ce este depresia?

Depresia este o stare negativă profundă ce se însoțește de pierderea bucuriei și interesului pentru lucrurile care altfel ne pasionau și făceau parte din viața noastră. Uneori poate fi insotita de o deformare marcată a felului în care percepem realitatea. In general, viata de zi cu zi poate sa para mult mai dificila. In jur de o cincime din populație suferă la un moment dat de o formă sau alta de depresie. Deși unii oameni sunt mai vulnerabili decât alții, nimeni nu este cu adevărat imun. Pentru multi oameni ideea de a avea o tulburare depresiva este inacceptabila, privesc acest lucru ca pe un stigmat. De aceea, multi ezita sa ceara ajutorul sau isi impartaseasca suferinta cu un apropiat. Nu este nici o rusine in a avea depresie. In multe cazuri aceasta afectiune se trateaza, se rezolva si nu mai apare pe parcursul vietii.

Cand apare depresia?

Depresia poate apărea în situatii diferite:

  • in contextul unor probleme reale de viață (psihotraumatisme, pierderea cuiva drag, probleme de sănătate sau sociale, etc)
  • in contextul unor momente de răscruce nu neapărat negative dar care pun la incercare capacitatea omului de a se adapta la un nou mod de viata (cum ar fi nașterea unui copil, mutarea intr-o alta tara, etc)
  • fără nicio explicație plauzibilă pentru cei din jur.

Indiferent de context, depresia este o sursă de suferință severă atât pentru minte si suflet, cât și pentru corp. Astfel, ea poate deveni o povară importantă pentru cel afectat și pentru cei din jur. Unul dintre cele mai daunatoare mituri este acela ca depresia este “doar tristete” si, vazuta astfel, sa nu i se dea atentie. In schimb, cu resursele necesare, ea poate fi tratata ca orice suferinta psihologica sau medicala.

Simptomele si descrierea depresiei

Printre semnele depresiei se numără: sentimente de inutilitate, iritabilitate,oboseala nejustificata, tulburari de concentrare si memorie, pierdere sau crestere in greutate, imposibilitatea de a te bucura de lucruri care inainte iti faceau placere, senzatia ca nimic nu te mai bucura, tulburări de somn, ganduri legate de moarte, anxietate.

Există numeroase aspecte ale depresiei:

Uneori ea este brutală, durează mai multe luni, și are un impact negativ grav asupra funcționării zilnice, cum este cazul episodului depresiv major, care poate apărea, trece și reapărea din nou.

Alteori ea pare mai ușoară, îi dă voie celui afectat să aibă o viață aparent acceptabilă, dar este cronică, durează mulți ani de zile. Si in acest caz impactul ei este la fel de sever, chiar dacă mai insidios: așa-numita distimie.

Uneori depresia se însoțește de letargie și încetinire globală a activităților celor mai simple, alteori de agitație, neliniște, anxietate puternică.

Depresia poate fi de sine stătătoare, sau una din fațetele altor tulburări, cum este tulburarea bipolară.

Tratamentul depresiei

Medicamentele antidepresive sunt destinate vindecarii, ele nu dau dependenta, sunt in general bine suportate, nu “transforma oamenii in legume”, iar dozele sunt ajustabile in functie de particularitatile individului.

Există numeroase opțiuni terapeutice pentru cei ce suferă de depresie. Cu o strategie adecvată, ce poate include psihoterapie, medicație și alte măsuri, depresia poate fi ținută la distanță și viața celor afectați poate redeveni normală și împlinită.

Programul pentru persoanele care sufera de tulburare depresiva lansat de centrul PsyClass ofera:

  • Consult psihiatric
  • Sedinte de terapie individuala
  • Consulturi interdisciplinare (daca va fi cazul)
  • Sedinte de terapie de grup (daca va fi cazul)
Pentru informatii suplimentare ne puteti contacta la adresa office@psyclass.ro sau la telefon 0751 133 134

Aveti o intrebare? Ne puteti contacta la