Patul lui Procust sau despre discriminare

Pe drumul dintre Atena si Eleusis, Procust pandea calatorii pentru a-i supune testului sau suprem: patul de fier. Daca drumetul era mai lung decat patul, ii taia capul sau picioarele. Daca era mai scurt, ii zdrobea oasele cu ciocanul, pentru a-l lungi pe masura patului.

Acest mit antic sintetizeaza extrem de plastic mecanismul si efectele discriminarii sociale: nu te incadrezi in schemele fixe ale asteptarilor mele, nu meriti sa existi. Caci ce altceva este discriminarea decat o judecata de valoare abuziva cu putere de sentinta? Si ce altceva sunt stereotipurile si prejudecatile decat sabloane de gandire, simtire si comportament rigide si automate?

La nivel psihologic si existential profund, cel discriminat este condamnat la o excludere sinonima cu disparitia, ceea ce, la nivelul vietii de zi cu zi, se traduce prin sentimente dureroase de respingere si abandon, umilinta, rusine, punere la indoiala a propriei valori ca fiinta uman. In schimb, cel ce discrimineaza se auto-condamna la inchistare emotionala si la singuratate. El elimina orice relatie cu celalalt, alegand sa se vada doar pe sine in oricine altcineva, ca intr-o camera halucinanta a oglinzilor – de unde si imposibilitatea continuarii dezvoltarii sale ca fiinta.

Oana Munteanu, Psihoterapeut