Autor: Vlad Stroescu, Psihiatru

În cultura contemporana, atât creierul si cât si psihicul sunt adesea comparate cu computere. Astfel, putem sa ne gândim la tulburarile de anxietate ca fiind „boli informationale”, având ca fenomen central dificultatea de a procesa o cantitate prea mare de informatie. Pentru ca informatia este astazi disponibila în cantitati uriase si foarte la îndemâna, ca sa nu spunem ca suntem literalmente bombardati de ea, problema ramâne „digerarea ei”, organizarea ei, la nivelul mintii, în structuri care au sens. Exista unele teorii care coreleaza prevalenta tulburarilor de anxietate cu libertatea unei societati, mai precis cu numarul de optiuni pe care le avem la dispozitie. Daca acest numar este mare, si nu avem o cale sigura de succes, fiecare decizie este îngreunata, iar anxietatea este o „supraîncarcare cu optiuni” („choice overload”). Si anxietatea generata de evenimente nefaste sau traumatizante poate fi explicata informational: cibernetic vorbind, cantitatea de informatie adusa de un eveniment este invers proportionala cu probabilitatea acelui eveniment. Ca soarele va rasari mâine este 100% probabil, nu e aici nicio informatie noua. Un deces neasteptat, o agresiune, o boala care vine din senin, evenimente improbabile, la care nu ne gândim înainte, echivaleaza cu o cantitate adesea enorma de informatie de procesat.

Un alt exemplu este cel al anxietatii, atât de frecvente, legate de propriul corp. Poate vi s-a întâmplat sa cititi date pe internet despre diverse boli grave, si sa ajungeti la concluzia (eronata) ca e posibil sa suferiti de acestea. E un efect ciudat si frecvent al procesarii informatiilor medicale, pe care unii îl numesc, pe jumatate în gluma, „sindromul studentului la medicina”. Din nou, o problema de procesare a datelor.

Dupa parerea mea însa, nu atât cantitatea de informatie este implicata în generarea anxietatii, ci calitatea ei, sau, mai bine zis, profunzimea ei logica. “Profunzimea logica” este un termen informatic inventat de Charles H. Bennet si, desi nu sunt matematician, îl înteleg ca pe o masura a organizarii structurale a informatiei. De exemplu, descrierea exacta a unui morman oarecare de nisip consta într-o cantitate foarte mare de informatie, si de o mare complexitate, pentru ca necesita descrierea pozitiei fiecarui graunte de nisip în parte. Descrierea unui castel de nisip, însa, desi poate contine mai putina informatie, si mai simpla, este mult mai organizata, deci are o mult mai mare profunzime logica.

Informatia pe care o încasam zilnic are un grad foarte mic de profunzime logica. De la stirile TV la informatiile medicale „de pe forumuri”, culorile peisajului urban care ni se impun constiintei în fiecare minut, toate acestea sunt, cel putin astfel prezentate, mult mai aproape de aleator decât de structura logica. Nu exista nici timpul necesar întelegerii profunde a tot ceea ce procesam. Raspunsul natural al mintii si al corpului la hazard este anxietatea, adica pregatirea pentru cele mai proaste scenarii. Ca sa luptam împotriva anxietatii, am putea asadar sa ne straduim sa crestem profunzimea logica a vietilor noastre „informationale”, acolo unde putem.

Desigur, creierul nu este un computer si mintea nu este un software. Colegi de-ai mei au remarcat de altfel cum analogiile mintii sunt mereu ancorate în timp si cultura: psihicul, la Freud, seamana mai curând cu o masina cu aburi sub presiune. Astazi, viata noastra psihica e “informatica”. Ne putem doar imagina ce va fi mâine. Asa ca orice analogie are limite de limbaj si context.

Analogia informatica nu include de regula semnificatia afectiva a „datelor procesate”. Exista însa teorii ale afectului ca informatie, cum este cea a psihologului social Norbert Schwarz, prin care afectul uman (emotiile, sentimentele, dispozitia, pasiunile) reprezinta el însusi informatie de procesat, prioritara fata de datele cognitive sau rationale. Pe scurt, luam decizii mai curând pe baza emotiilor de moment decât pe baza informatiilor obiective pe care le avem la dispozitie.

Cum legam o asemenea teorie de anxietate? Tulburarile anxietatii sunt mai toate caracterizate de prin îngreunarea luarii de decizii. Putem vorbi de profunzime logica a afectului? E adevarat ca decesul unei persoane dragi, desi mai probabil decât coliziunea unui meteorit de planeta Mercur, ne va produce o infinit mai mare suferinta, semnificatia afectiva fiind responsabila de toata diferenta.

Atunci când intram în domeniul subiectivitatii, toata informatia din jur devine vectoriala. Un vector are nu doar o cantitate, ci si o directie si un sens. Sensul informatiei e dat de sentimentele noastre. Anxietatea apare atunci când sageata arata spre noi însine. Când informatia ne agreseaza, ne arata cu degetul. Anxietateea este mereu auto-orientata. Revenind la exemplul decesului alte persoane, el poate genera sentimente ce merg de la indiferenta la durere profunda, dar atunci când un asemenea eveniment ne face sa ne gândim la propria noastra mortalitate, la fragilitatea si imprevizibilul propriei vieti, atunci vom fi anxiosi. Studentul la medicina va deveni anxios citind despre boli pentru ca nu are pacienti la care sa se gândeasca, si atunci se gândeste la sine însusi.

Sa ne plasam în centrul lumii nu este deloc, asadar, lipsit de riscuri. Profunzimea logica poate sa ne faca sa înaintam în lume, sau sa sape în fiinta noastra.

Ma gândesc ca, uneori, o schimbare de perspectiva ar putea fi cura anxietatii. Nu ca ar fi simplu…